Definiția cu ID-ul 532000:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TURBOPROPULSOR motor cu reacție de tipul turbinei cu gaze, la care prin adăugarea unei elice, a fost sporit randamentul la viteze mici. Energia produsă de turbină antrenează atât elicea cât și compresorul, aproximativ 80% fiind destinată reductorului elicei (de la 8.000-15.000 rot/min ale turbinei la 1600-2000 rot/min ale elicei). Turbopropulsorul este destinat avioanelor ce parcurg distanțe mari cu viteze subsonice, profitând de avantajul tracțiunii cu reacție la viteze mari și de cel al tracțiunii cu elice la decolare și la viteze mici.