tuluc, tuluci, s.m. – (reg.) 1. Vițel, juncan, mânzat (Maram., Trans.): „Om tare cât doi tuluci, adică doi junci” (A. Radu, 1941: 14). 2. Pui de urs (în Săcel, Vișeu și Borșa) (ALRRM, 1973: 576). ♦ (onom.) Tulucu, poreclă în Dragomirești. – Din magh. tulok „junc” (Țiplea, 1906; Scriban; Tiktin, cf. DER; MDA).