toiegi [At: SANDU-ALDEA, D. P. 8 / P: to-ie~ / V: (reg) tui~ / Pzi: ~gesc / E: toiag] 1 vt (Pop; c. i. țări, ape etc.) A străbate. 2 vi (Reg; îe) A o ~ A porni. 3 vi (Reg; îae) A o tuli. 4 vt (Pfm) A bate pe cineva cu toiagul (1).

tuiegi v vz toiegi

toĭegésc v. tr. (d. toĭag). Iron. Croĭesc (bat) cu toĭagu. V. intr. Pornesc în călătorie, o întind la drum, o șterg, fug: o toĭegi iar la vale (NPl. Ceaur, 109).

toiegi, toiegesc, vb. IV (reg.) 1. a bate rău. 2. a porni la drum, a călători pe jos, cu toiagul.