trupinar sn [At: SCRIBAN, D. / V: (reg) tulp~, turp~, -ă sf / Pl: ~e / E: trupină + -ar] (Mol) 1 Bucată de lemn dintr-un trunchi² (1). 2 (Îf turpinar) Trunchi² (7) căzut cu capătul gros la vale. 3 Furcă folosită la clăditul părții de sus a stogului de fân.

TRUPINAR, trupinare, s. n. (Regional) Furcă sau țăpoi cu coada lungă, folosit la clăditul părții de sus a stogului de fîn. Dai fîn la clădit cu furca sau cu țăpoiul și mai pe urmă... cu trupinarul. PAMFILE, A. R. 162.

TRUPINAR, trupinare, s. n. (Reg.) Furcă sau țăpoi cu coadă lungă folosite la clăditul părții de sus a stogului de fîn. – Din trupină + suf. -ar.

trupinár n., pl. e (d. trupină). Nord. Bucată de lemn (stîlp) dintr’un trunchĭ. Țăpoĭ de făcut trupina stoguluĭ. – Pop. truchinar. V. drughineață.

truchinară sf vz trupinar

trupinară sf vz trupinar

tulpinar sn vz trupinar

turpinar sn vz trupinar

țunpinar sn vz țurpinar

țurpinar^[1] sn vz trupinar

trupinar, trupinare, s.n. (reg.) stâlp de lemn; țăpoi de stog.