trio 1. Formație de cameră alcătuită din trei instrumentiști, combinarea instrumentelor componente putând fi foarte variată (numai corzi, numai suflători, suflători cu pian; tipul clasic cel mai frecvent: pian, vl., vcl.). 2. Compoziție muzicală destinată a fi cântată de un t. (1). 3. Parte mediană în unele lucrări instr. și orch. (menuet*, scherzo*, vals*, marș*). Noțiunea a apărut în perioada barocului*, când s-a intercalat între două menuete, ce se cântau unul după altul, o piesă cu caracter contrastant (agogic*, dinamic*, de mod*) numită t. În unele cazuri era executat de trei instr. Forma t. este bipartită sau tripartită. 4. Trio-sonată, v. sonată.