Definiția cu ID-ul 513166:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

trimíte (-t, -mís), vb. – A dispune ca cineva să se ducă undeva, a mîna. – Var. trimete, Mold. tremite, Trans. tremete, Banat trămete, înv. trămite. Megl. trimet, trimes, istr. tremetu. Lat. trāmittĕre (Pușcariu 1763; REW 8849), cf. v. it. tramettere, prov., cat. trametre.Der. trimis (var. trimes), s. n. (sol, delegat, împuternicit); trimițător, adj. (expeditor; s. n., transmițător); trimițătură, s. f. (înv., trimitere).