tracatrúcă f., pl. ĭ (ngr. trakatrúka și tráka, rudă cu rom. tranc și cu bg. trakam, clănțănesc). Pocnitoare (artificiŭ) de hîrtie umplută cu praf de pușcă și legată strîns la mijloc cu sfoară, așa în cît se fac maĭ multe despărțiturĭ cu praf, care, cînd se aprinde, produce maĭ multe detunăturĭ. V. petardă.