trânzeluță sf [At: SCRIBAN, D. / V: (reg) tren~ / Pl: ~țe / E: trănzea -+ ~(e)luță] 1-2 (Reg; șhp) Trânzea (1) (mică).

zăbăluță s.f. 1 Un fel de zăbală mai simplă, compusă din două bare îmbinate între ele, folosite pentru a conduce calul. 2 Zăbală (la colțurile gurii). Copilului îi apăruse o zăbăluță. • pl. -e. /zăbală + -uță.

trînzelúță f., pl. e (dim. d. trînzea saŭ d. rus. trénzelĭ, trînzea). Mold. Munt. Zăbăluță.

zăbălúță f., pl. e (dim. d. zăbală). Zăbala cea mică (numită și trînzeluță, compusă din doŭă brațe de fer), care, de ordinar, ajunge p. a conduce calu. (Țăraniĭ nu se servesc de cît de ĭa). V. strună.