tovar (-ruri), s. n. – 1. Sarcină, povară. – 2. Talpă, piele de bovine tăbăcită. – Var. (2) toval. Sl. tovarŭ „sarcină” (Cihac, II, 283; Tiktin), cf. povară și sb. tovar „sarcină”, rus. tovar „marfă”. Explicația celui de-al doilea sens nu pare suficientă (pentru a o explica, Tiktin pornește de la rus. opoikovyj tovar „piele de tăuraș”; dar sensul de „piele de tăuraș” este propriu primului cuvînt și nu se înțelege cum ar fi trecut la al doilea). Mai probabil este vorba de o confuzie cu tc. duval „piele” (Popescu-Ciocănel). Cf. tovarăș. Rut. tovar „piele” trebuie să fi venit din rom. – Der. tovărî, vb. (a încărca; a se năpusti, a tăbărî), din sb. tovariti. Tiktin consideră că în sensul al doilea al acestui vb. trebuie să fi intervenit o confuzie cu tăbărî: asta ar fi posibil, fără ca ipoteza să fie necesară, căci e ușor de trecut de la sensul de „a împovăra” la cel de „a se năpusti”, cf. sp. cargar.