topuz n. 1. od. măciucă asemenea unui sceptru, acoperită cu plăci sculptate în argint și împodobite cu diamante (insigniu ce noul Domn îl primia dela Sultan odată cu sabia și calul cel împărătesc): Padișahul mi-a dat sabie și topuz FIL.; 2. fig. sceptru: împăratul s’a jurat pe stema și topuzul său (într’un basm muntean) POP.; cu topuzul, cu forța: a lua pe cineva cu topuzul (locuțiune încă populară); 3. bătaie pe tălpi mai înfricoșată decât falanga (ambele obișnuite în vremea Fanarioților): bătut la falangă sau sdrobit cu topuzul FIL.; 4. azi, numele pietrei mai răsărite într’un joc de copii. [Turc. TOPUZ, măciucă, sceptru].