topilă, topile, (toptilă), s.f. – (reg.) Groapă cu apă unde se pune cânepa la topit și care are un șanț de intrare a apei și un altul de scurgere, amenajate pe malul unei ape: „De-ai fi tu bărbat cu milă / Duce-o-ai și la toptilă” (Bilțiu, 2002: 250). ♦ (top.) La topile, fânațe în Cupșeni, Dealul Corbului, Inău, Peteritea (Vișovan, 2008: 164). – Din srb. topilo (DEX, MDA); din topi „a muia” (Scriban).