tog, toguri, (tag, toag), s.n. – (reg.; înv.) 1. Avere, proprietate; câmp, imaș (în Ieud, Seini, Bușag și Bicaz). 2. Proprietate prin comasarea unor terenuri. ♦ (top.) Pe toag, toponim în localitatea Bușag (Tăuții Măgherăuș); Togul nemților, toponim în localitatea Bicaz (necropolă tumulară din epoca bronzului); În tag, teren arabil, fost în proprietatea unui evreu și vândut pe parcele, în Tăuții Măgherăuș (Crâncău, 2011). Atestat, în forma tog „bucată de pământ”, și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Din magh. tag „lot, parcelă; vast întins” (MDA).