tog, toguri, (tag, toag), s.n. (reg.; înv.) 1. Avere, proprietate; câmp, imaș. 2. Proprietate prin comasarea unor terenuri. ■ (top.) Pe Toag, top. în Bușag; Togul Nemților, top. în Bicaz (necropolă tumulară din epoca bronzului); În Tag, teren arabil, fost în proprietatea unui evreu și vândut pe parcele, în Tăuții-Măgherăuș (Crâncău, 2011). ■ Atestat, în forma tog „bucată de pământ”, și în Maram. din dreapta Tisei. – Din magh. tag „lot, parcelă; vast întins” (MDA).