Definiția cu ID-ul 934386:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TOÁRTĂ, torți și toarte, s. f. 1. Partea ieșită în afară și (de obicei) încovoiată în formă de arc, de care se apucă anumite obiecte; (regional) mănușă. Așezase vreo douăsprezece strachini de lut și tot pe atîtea ulcele fără torți. CAMILAR, N. I 209. Ridicase de pe lespezi ceaunul uriaș și, cumpănindu-l de toartă cu stînga, iar de fund sprijinindu-l cu dreapta, îl răsturnă spre o petică unsuroasă. HOGAȘ, M. N. 194. Îi găsi un sipet lîngă pat, un sipet greu... – Trage-l încoace de toartă, dar ia seama să nu rupi toarta. ALECSANDRI, T. 1644. Într-un tîrziu, baba scoate din pălămida lăzii un ulcioraș cu două torți și-l pune lîngă foc. ȘEZ. I 250. ◊ (În basme și în credințele populare) Se făcuse cît un zmeu; putea zbura prin torțile cerului. PAMFILE, CER. 23. S-apucă zdravăn cu mînile de torțile ceriului. CREANGĂ, P. 54. Ia cerului torțile... Și revearsă ploile. TEODORESCU, P. P. 210. Vă duceți în gura vîntului, Să vă loviți de toarta pămîntului. ALECSANDRI, P. P. 10. ◊ Loc. adj. și adv. (Familiar) La toartă = zdravăn, strașnic. A avut loc un chef la toartă, cum zic moldovenii. SADOVEANU, O. VII 86. N-ar fi de mirare să-l vedem deschizînd două-trei afaceri scandaloase... și să se apuce de politică la toartă. C. PETRESCU, C. V. 131. Bătălie la toartă, soro: pistoale, puști, tunuri, CARAGIALE, O. I 94. ◊ Expr. Prieteșug la toartă = legătură strînsă de prietenie. Legasem dar iarăși prieteșug cu un necunoscut, prieteșug la toartă. M. I. CARAGIALE, C. 44. 2. Verigă, inel sau belciug cu ajutorul căruia se atîrnă un obiect. Ca și cum în fundul unui clopot s-ar vedea cercelul sau toarta de care se spînzură limba clopotului. PAMFILE, CER. 33. Poți să iei și pămîntul cu tine... îl prefaci într-un mărgăritar cu toartă și-l anini de salba iubitei tale. EMINESCU, N. 61 ♦ Urechea curbată a unui lacăt (care se petrece prin belciuge). De cîte ori n-am tras zăvorul ista, de cîte ori n-am pus mîna pe toarta asta, și de cîte ori n-am izbit așa. DELAVRANCEA, O. II 176. Cade-n rugină lacăt și toarte. MACEDONSKI, O. I 20. ♦ Cerculețul cu care se prinde cercelul de ureche; cercel în formă de inel. Pescarii... rași, uscați, pîrliți, cu toarte ca niște belciuge de argint în urechi, nu să mai satură privind coșurile. DELAVRANCEA, S. 65. Argintarul... face și vinde pe an cercei și inele, verigi și toarte de urechi ca de 300 de galbeni. I. IONESCU, M. 713. Ia vezi cheala cum se poartă... Cu cercei numai de-o toartă. TEODORESCU, P. P. 337. Sînt cercel cu toartă, Dar om nu mă poartă, Decît mă agață La case în față (Lacătul). GOROVEI, C. 193. ♦ Circumferința inelului. [Inelul] fiind în toartă puținel cam larg, Jucîndu-i în deget, într-o zi căzu. PANN, P. V. I 30.