2 definiții pentru tition
Explicative DEX
tition snm vz tutun
Etimologice
titin, tition, titiun, tutun Citînd forma tiutiun, Wendt, p. 12, emite ipoteza că în acest caz grupul iu este pronunțat de moldoveni cu un sunet asemănător cu ü (? !). Există însă numeroase alte variante fonetice, adunate toate de ȘIO, I, p. 370 -371 : titin, tition, tutun. Dicționarele noastre etimologice nu aduc nimic față de ȘIO, care pune în paralelă tc. tütün, bg. тутун, тютюн, sb. tutun, rus., ucr. тютюн, pol. tutun, ngr. τουτούνι. Cred că repartizarea formelor romînești este în strînsă legătură cu modul de pronunțare în limbile vecine, mai precis cu posibilitățile acestor limbi de a reda pe ü din turcește. La baza formei tutun, în romînă, bulgară și sîrbă, pare-se că stă forma din neogreacă (unde ü se pronunță u ; de notat însă că forma bulgară curentă este тютюн) ; tiutiun redă pronunțarea slavă (avînd în vedere repartizarea teritorială în romînește, trebuie să pornim, pentru explicarea acestei forme, de la rusă sau ucraineană, mai probabil de la aceasta din urmă) ; pentru tition s-ar putea găsi o explicație în romînește (vezi parfon pentru parfum etc.), dar trebuie să ne referim și la pol. tytoń, care pînă acum n-a fost luat în considerație ; titin (apare la Beldiman) e în dezacord cu formele din limbile vecine ; dar atît în grecește, cât și în sîrbește, se pronunță i pentru ü din franțuzește (de exemplu fitir pentru fr. futur), deci cred că în cele din urmă și titin reproduce o încercare (grecească ?) de a reveni la o pronunțare mai apropiată de cea turcească.
- sursa: GER (1963)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni