tisău, tisauă, s.f. – (reg.) Curea, șerpar, chimir: „Află ea că biciul este ținut sub cheie, în lada mare de fier și cheia este tot timpul în tisăul bărbatului” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 42); „Tisău tău cel bumbdit / Tăt în sânge-i tăvălit; / Și cureaua ta cea lată / Tătă-i în sânge-ngropată” (Țiplea, 1906: 505). (Trans., Maram.). – Din magh. tüszö „șerpar” (Scriban; Tiktin, cf. DER, MDA).