tingă, tingi, s.f. – (reg.) 1. Element constructiv; contrafișă (Dăncuș, 1986). 2. Bucata de lemn ce leagă picioarele mesei între ele. 3. Lemnul care prinde de-a curmezișul cornii casei între ei; căprior (ALRRM, 1971: 273). 4. Bețele din știubei pe care albinele își pun fagurii (ALR, 1956: 269; Bârsana). – Probabil cf. chingă (< lat. *clinga, cingula, DER, DEX).