tingă, tingi, s.f. – 1. Element constructiv; contrafișă (Dăncuș 1986). 2. Bucata de lemn ce leagă picioarele mesei între ele. 3. Lemnul care prinde de-a curmezișul cornii casei între ei; căprior (ALR 1971: 273). 4. Bețele din știubei pe care albinele își pun fagurii (ALR 1956: 269; Bârsana). – Et. nec.