TINGIRE s. f. (Mold., ȚR) Cratiță, tigaie. A: Racul de multe ori sare din tingire și cade pe cărbuni. B 1775, 70^r; cf. CANTEMIR, IST. B 1779, 41^v. B: O sloboziia pre ea în căldarea cea mare sau în tengire sau în oală. BIBLIA (1688). Dupre ce vei griji peaștile, să-l faci în patru părți. . . și-l pune în tingire. CM, 2^r; cf. MARDARIE, 192; LEX., 182. Variante: tengire (BIBLIA 1688). Etimologie: tc. tencere. Cf. s a h a n.