tilíncă, tilinci, s.f. Instrument muzical construit din lemn (scoarță de salcie) sau metal, fără găuri pentru degete, închizând din când în când cu degetul arătător capătul de jos al țevii: „În mânuța de-a dreapta / Tăt îmi puneți tilinca” (var. Miorița). – Cf. tilinc (onomatopee care imită sunetul de clopoțel) (DEX, MDA), cf. talangă (Scriban, DER, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. tilinka, ucr. tylynka (Scriban, DER).