tihăraie sf [At: CIHAC II, 409 / V: (reg) ~rai sn / Pl: ~răi, (rar) ~ / E: ns cf mg cihere] (Mol) 1 Povârniș (pe coasta unui munte). 2 Râpă abruptă. 3 Loc râpos (acoperit cu vegetație). 4 Pădure (de copaci tineri) deasă și sălbatică. 5 Loc acoperit cu tufișuri dese Si: (reg) tihărie. 6 Loc mocirlos lângă o apă, acoperit cu papură sau stuf Si: păpuriș, stufărie. 7 Teren necultivabil, brăzdat de denivelări.