Definiția cu ID-ul 933857:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÍHNĂ, tihne, s. f. (Și în forma ticnă) Liniște, pace, odihnă, repaus. Tihnă lină plutea în odaia plină de miros de flori sălbatice. SADOVEANU, O. I 51. Mi-a rămas drag acest tîrg... cu tihna și cu omenia dintre amestecații lui cetățeni. GALACTION, O. I 13. În tihna binecuvîntată gustăm, de formă, cîteva curmale. TOPÎRCEANU, P. 72. Țara are nevoie de tihnă. Cu Bogdan, iar războaie. DELAVRANCEA, A. 55. ◊ Loc. adv. În tihnă = în liniște; în voie, nestingherit, netulburat. Mai mult decît locurile și gospodăria, pe tînărul Herdelea îl interesa că în sfîrșit avea prilejul să vorbească în tihnă cu Grigore Iuga. REBREANU, R. I 116. Omul ședea la masă... vorbind în ticnă despre cum se scumpește viața din zi în zi. CARAGIALE, M. 25. Dragostea mă apasă Și în tihnă nu mă lasă. ȘEZ. VIII 25. Fără tihnă = neîncetat, mereu, fără repaus. Ce să fac? Văzui pierdută Cauza Moldovei mele, și de-a pururi nimicit Scopul falnic pentru care fără tihnă am muncit. DAVILA, V. V. 51. – Variantă: tícnă s. f.