TICALĂ s. f. (Mold., Criș.) Suferință, chin, durere. A: Și Lot încă să veade, pentr-a lui ticală, C-au pus supt nevoință multă osteneală. DOSOFTEI, VS. C: Dumnăzău l-au împregiurat cu ticală și cu răotate. C 1692, 524^v. Fie-ți milă... de mișăi, săracii, în ticalele lor. MISC. SEC. XVII, 163^v. Etimologie: cf. ticăi. Vezi și ticăi, ticăit.