teslim sn [At: GHEORGACHI, CER. (1762), 227 / V: (îvr) tis~ / Pl: ~uri / E: tc teslim] (Tcî) 1 Predare. 2 Livrare. 3 Înmânare. 4 (Îe) A face ~ A preda. 5 (Îae) A livra. 6 (Îae) A înmâna. 7 (Îe) A trece ~ A fi predat.

TESLIM s. n. (Mold., ȚR) În expr. A face teslim = a preda, a încredința. A: Să facă banii teslim. IM 1754, 3^v. I-au făcut tuiurile teslim. GHEORGACHI. Coroana să o facă teslim în capul lui Abulcasîm. H 1771, 97^r; cf. H 1779², 84^v. B: Să facă banii teslim. IM 1730, 6^v. Etimologie: tc. teslim.

teslím și -mát n., pl. urĭ (turc. ar. teslim, pl. -mat). Vechĭ. Predare: a face teslimu mărfiĭ.

tislim sn vz teslim

TESLIM s. v. furnizare, încredințare, înmânare, livrare, predare, procurare, remitere, transmitere.

teslim s. v. FURNIZARE. ÎNCREDINȚARE. ÎNMÎNARE. LIVRARE. PREDARE. PROCURARE. REMITERE. TRANSMITERE.

teslim (-muri), s. n. – Predare. – Mr. tislime, megl. teslim. Tc. (arab.) teslim (Roesler 604; Șeineanu, III, 122; Ronzevalle 65), cf. ngr. τεσλίμι, bg., sb. teslim. – Der. teslimarisi, vb. (a preda), sec. XIX, înv.