TERGIMAN s. m. (Mold., ȚR) Tălmaci. A: Au fost om vestitu pe acele vremi și tergiman mare la împărăție. NCL II, 291. Dupe aceaea au trimis de au prinsu pe toti tergimanii solului si i-au adus la veziriul. IM 1754, 6^v; cf. M. COSTIN; NCL I, 51; NECULCE; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: Era atuncea mare terziman al împărățiii. R. POPESCU. Au prinsu pe toti tergimanii solului. IM 1730, 10^v. Variante: tărziman (NECULCE), terziman (M. COSTIN; NECULCE; R. POPESCU). Etimologie: tc. tercüman. Vezi și tergimănie. Cf. dragoman.