teocrație sf [At: SĂULESCU, HR. I, 183/4 / P: te-o~ / S și: (înv) the~ / Pl: ~ii / E: fr théocratie] 1 Formă de guvernământ caracteristică lumii antice, în care autoritatea, considerată de origine divină, este exercitată de cler. 2 Stat cu forma de guvernământ teocrație (12).