TEMPORALĂ s. f. (< adj. temporal, -ă, cf. fr. temporel, lat. temporalis < tempo „timp”): propoziție subordonată circumstanțială cu funcție de complement circumstanțial de timp pe lângă verbul sau locuțiunea verbală din propoziția regentă. Exprimă trei nuanțe ale raportului temporal: de anterioritate, de simultaneitate și de posterioritate (v. în acest sens circumstanțială). ◊ ~ falsă: subordonată circumstanțială care pare numai că este o t., dar care în realitate are valoare consecutivă, ca în exemplul „Scriitorii noștri au șlefuit limba într-atâta, până ce au făcut din ea o bijuterie”.