țeleni v vz țelini

țelenit, ~ă a vz țelinit

țelini vir [At: DOSOFTEI, PAR. 130^r/22 / V: țeleni / Pzi: ~nesc / E: țelină²] 1-2 (Îrg; d. pământ) A se preface în țelină² (1) Si: a se înțeleni, a se părăgini.

țelinit, ~ă a [At: MOXA, 381/20 / V: ~len~ / Pl: ~iți, ~e / E: țeleni] (Îrg; d. pământ) 1 Întărit, uscat din cauza secetei. 2 Întărit din cauza necultivării. 3-4 Prefăcut în țelină² (1-2) Si: înțelenit, părăginit.

înțelenésc v. intr. (d. țelină, pămînt nelucrat). Rămîn în părăsire, nelucrat, vorbind de pămînturĭ. Înlemnesc, încremenesc, rămîn ca de peatră de frică ș. a. V. refl. Devin țelină, rămîn părăsit: pămîntu se înțelenește dacă nu-l lucrezĭ. Mă înțepenesc într’un loc: ura se înțelenise în el. – Vechĭ și țelenesc și înțelinez. V. împirlogesc.

țelenésc, V. înțelenesc.

telinit (engl.= telinite), constituent petrografic al cărbunilor minerali cu structură celulară evidentă, de culoare cenușie până la albastră.

țelini, pers. 3 sg. țelinește, vb. IV (înv.) a se face țelină, pământ nelucrat.