telefon sn [At: F (1875), 123 / V: (reg) talif~, tălăf~, tăl~, tălif~, ~lif~, tilif~ / Pl: ~oane / E: fr téléphone, ger Telefon] 1 Aparat prevăzut cu un transmițător și un receptor și care, legat la o instalație centrală, permite convorbiri la distanță. 2 (Îs) ~ automat Aparat telefonic la care legarea abonatului chemător cu cel chemat se face automat, pe baza semnalelor de comandă date direct de abonatul chemător. 3 (Pex) Receptorul de la telefon (1). 4 Chemare telefonică. 5 Convorbire telefonică. 6-7 (Îe) A da (sau a primi) un ~ A transmite (sau a primi) un mesaj prin telefon (1). 8 Numărul pe care îl poartă instalația unui abonat. 9 (îs) Carte de ~oane Carte cuprinzând numerele de telefon (8) ale abonaților dintr-un oraș, dintr-un județ. 10 Ansamblul instalațiilor electrice legate prin conductoare, cu ajutorul cărora se poate vorbi la distanță. 11 (Lpl) Centrală telefonică. 12 Telefonie (1). 13 (Îs) ~ mobil Telefon (1) portabil care funcționează pe baza conexiunilor realizate prin satelit.