Definiția cu ID-ul 997070:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

TAXODIUM Rich., CHIPAROS, fam. Taxodiaceae. Gen originar din sud-estul Americii și Mexic, 3 specii, arbori monoici. Lujerii, unii terminali, mai întîi verzi, apoi maro-închis, persistenți, cu frunze solzoase spiralate, persistente și alții scurți, cu frunze glauce, toamna ruginii, moi, liniare, late de 1 mm, la bază îngustate, dispuse în 2 serii opuse, cad toamna împreună cu lujerii. Flori mascule, solitare, sferice (cu 6-8 stamine), dispuse în panicule lungi, pendente, cele femele solitare sau cîteva, grupate. Conuri mici, ușor-purpurii, sferice, cu solzii în formă de scut, lemnoși, cu semințe în 3 muchii, cîte 2 pe solz.