tartău sn [At: PRIBEAGUL, P. R. 64 / V: (reg) tăr~, tor~ / Pl: ~tauă / E: mg tartó] (Reg) 1 Coș³ (1). 2 Coteț pentru porumbei Si: porumbar. 3 Șură în care se păstrează fânul. 4 (Îf tărtău) Loc îngrădit cu scânduri, într-un colț al grajdului, în care se amncă fânul pe o deschizătură din pod. 5 Capră pentrușindrilit. 6 Lanț care leagă cureaua de la gâtul cailor de capătul oiștei.