tárniță, tarnițe, s.f. (reg.) 1. Șa de călărie, confecționată din lemn. ■ „Cuvântul mai literar, șa, încă se folosește rar și în înțelesul acela general, ca și tarniță” (Țiplea, 1906). 2. Culme, coamă de munte sau deal în formă de șa; trecătoare. ■ (top.) Tarnița, fânațe, deal în Bârsana și Dragomirești; La tarnița, deal în Suciul de Sus. (Mold., Maram.). – Din ucr. tarnyca „car de poveri” (DLRM, DEX, MDA).