taifa sf [At: CANTEMIR, HR. 266 / V: (reg) ~fă / Pl: ~le / E: tc tayfa] 1 (Înv) Grup de persoane care formează alaiul domnesc. 2 (Înv) Echipajul unei corăbii. 3 (Înv) Taraf de muzicanți. 4 (Ban; îf taifă) Ceată¹ (18). 5 (Ban; îaf) Adunătură (2).

TAIFA s.f. (Mold., ȚR) .Grup, ceată, alai. A: Au întrat ceauș-bașa și hazichiul cu taifaua lor. AXINTE URICARIUL., Alaric . . . au trecut cu taifaua lui după ceilalți la Italia. CANTEMIR, HR.; cf. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: S-au gătit cu casa lui si cu toată taifaua domneaște. R. POPESCU. Etimologie: tc. tayfa. Cf. t a c î m (2).

taĭfá f. (turc. taĭfá. V. taĭfas). L. V. Echipaj, personal, escortă.

taifă sf vz taifa

taifá (-ále), s. f. – Alai, șir de oameni, grup de însoțitori. Mr., megl. taifă. Tc. (arab.) tayfe (Șeineanu, II, 344), cf. bg., alb. taifa, ngr. ταïφᾶς. Este dubletul lui taifas, s. n. (taclale, bîrfă, conversație), din ngr. (Gáldi 258), der. tăifăsui, vb. (a sporovăi, a pălăvrăgi).

taifá, taifále, s.f. (înv.) alai, echipaj, taraf; ceată.