tabúlă, tabule, s.f. (reg.) Placă (de piatră, de lemn sau de metal) gravată cu anumite însemne sau date: „Inscripțiuni antice romane pănă azi n-am aflat în comitat; una tabulă votivă de peatră de calcar e zidită în păretele casei mele din Sighet. Dar aceasta e din Ulpia Traiană” (Mihaly, 1900: 881; dipl. 356, la note). – Din lat. tabula „tăblie, masă” sau var. a lui tablă.