TABULATÚRĂ (< germ.) s. f. 1. Sistem de notație muzicală constând în utilizarea unor combinații de litere și cifre, folosit în sec. 15-17, în vestul Europei, pentru instrumentele polifonice (orgă, laută, clavecin, chitară ș.a.). 2. Tratat care cuprinde regulile artei componistice a meistersängerilor.