Definiția cu ID-ul 932493:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂRÎ́M, tărîmuri, s. n. 1. Ținut, regiune, meleag; (în basme, determinat prin «celălalt») regiune depărtată, subpămînteană, populată de ființe mitice. Și-acum sîntem în marginea de sat Dintr-un tărîm necunoscut Și-apropiat. CAMIL PETRESCU, V. 23. Zaharia Duhu se întorcea de pe tărîmuri străine. C. PETRESCU, A. 393. Am răzbit în crucea lumii, pînă-n lumea neumblată Și deacolo, fără preget, pînă-n celălalt tărîm. EFTIMIU, Î. 36. Sînt un fecior de împărat de pe tărîmul celălalt. POPESCU, B. II 34. 2. (Rar) Întindere de pămînt, teren. Simte tărîmul pe care își pune picioarele căzînd și tîrîndu-l în adîncul apei. BOLINTINEANU, O. 455. În al treilea medalion, aceleași trei persoane... străbat în fuga mare un tărîm stufos și mlăștinos. ODOBESCU, S. III 74. 3. Sferă, domeniu, teren de activitate. Experiența Uniunii Sovietice... verifică o dată pentru totdeauna marea capacitate pe toate tărîmurile a femeii. SAHIA, U.R.S.S. 112. Și romînii noștri știu a lucra pe tărîmul dramatic. CARAGIALE, O. III 218.