tăbeică sf [At: PAMFILE, I. C. 285 / V: (reg) ~băi-, ~bâi~, ~bui~, teb~ / Pl: ~ici / E: ucr табівка] (Reg) 1-2 Trăistuță (1-2). 3 Ființă (mai ales copil sau vițel) cu burta mare.

tăbéĭcă și tăbîĭcă, V. tăbol.

tăbăică sf vz tăbeică

tăbâică sf vz tăbeică

tăbuică sf vz tăbeică

tebeică sf vz tăbeică

tăból m., pl. lĭ, ca și țuhalĭ (pol. tobola, săculeț, traĭstă. V. tăbuĭeț). Nord. Sac maĭ scund (la moară). Conținutu acestuĭ sac. – Și tăboalcă, f., pl. oalce și olcĭ (ca scatoalcă), și tăbéĭcă, tebéĭcă (Ml.) și tăbîĭcă (Fc.), pl. cĭ, care înseamnă și „copil orĭ vițel pîntecos”.

TĂBEICĂ s. v. săculeț, săcușor.

tăbeică s. v. SĂCULEȚ. SĂCUȘOR.