Definiția cu ID-ul 932189:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A transforma pielea brută, cu ajutorul tananților, într-un produs care nu putrezește și care este moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent la uzură; a argăsi, a dubi. Meșteșugarii... tăbăcesc piei de vite mari pentru opinci. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 204. ◊ Fig. Un negustor, pe care-l tăbăciseră agoniseala și vîntul mării. GALACTION, O. I 77. Ce n-am pus, domnule? Ce să-ți mai spui? Ce n-am pus? Mi-am tăbăcit gingiile. CARAGIALE, O. I 187. ♦ (Familiar) A zdrobi în bătăi, a snopi. Jupîn Moțatu spusese calfelor să mă tăbăcească bine, fără să mă omoare însă. STANCU, D. 341.