sărindár n., pl. e (vsl. sarandarŭ, salandarŭ, d. mgr. sarandari [scris -ntari], d. saranda [scris -nta], vgr. tessarakonta, patruzecĭ. V. sărăcustă, sorocovăț). Rugăcĭune pe care o face preutu p. morțĭ ș.a. (care odinioară se făcea la patruzecĭ de zile de la moarte, ĭar azĭ orĭ-cînd o dată pe an). Banĭ dațĭ preutuluĭ p. asta: a da un sărindar. – Mold. pop. și sălindar (Șez. 36, 28). V. parastas.