săptămână, săptămâni s. f. Perioadă de șapte zile consecutive, socotită de luni dimineață până duminică seară; p. ext. orice perioadă de șapte zile consecutive. ◊ Săptămâna mare (sau a patimilor) = ultima săptămână înainte de Paști. ◊ Săptămâna luminată (sau albă) = săptămâna care începe cu duminica Paștilor. ◊ Săptămâna brânzei = ultima săptămână din perioada de dulce dinaintea postului Paștilor, când Biserica recomandă creștinilor în alimentație laptele și derivatele lui. ◊ Săptămâna liturgică = săptămâna care începe cu duminica (respectiv cu vecernia de sâmbătă seara) și se sfârșește cu sâmbăta (respectiv cu ceasul al nouălea). Constituie o subdiviziune importantă a anului liturgic (bisericesc), deoarece reglementează succesiunea celor opt glasuri (ehuri sau moduri de cântare) ale Octoihului în tot cursul anului. Șirul lor începe cu săptămâna luminată (prima după Paști) și se încheie cu ultima săptămână dinaintea Paștilor numită și săptămâna mare. – Din lat. septimana.