SÎNEȚAȘ s. m. (Mold.) Ostaș purtător de sîneață. Ori pedestrașul, ori călărețul vei socoti, și nu vei afla să hie de protiva sinețașului căzăcesc. M. COSTIN. Iară pre sinețași unguri și nemți ... au poroncit să nu dea den sineță peste poronca lui. N. COSTIN. ◊ (Adjectival) Să hie fără de grije, s-a căzut să puie oameni sinetași. M. COSTIN. Variante: sinețaș (M. COSTIN; N. COSTIN). Etimologie: sîneață + suf. -aș. Vezi și sineață, sinețar.