Definiția cu ID-ul 548734:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

systema (systima) teleion (în teoria muzicală greacă* a antic.: σύστημα [systema], „succesiune de intervale simple”, τέλειον [teleion], „perfect, complet”), sistemul (II, 3) format din succesiunea intervalelor* melodice formate de cele 15 sunete date de coardele kitharei*. Corespunde formal cu două game* la min. naturale*, dar valoarea intervalelor era cea din gama pitagorică. După Kl. Ptolemeu (sec. II d. Hr.), sistemul a fost numit perfect sau complet deoarece conținea toate intervalele parțial de cvartă*, cvintă* și octavă* (singurele consonante* în antic.), în toate combinațiile lor succesive. Cvarta* fiind sistemul (nu intervalul!) cel mai mic considerat, în harmoniké [teoria gr. a succesiunii sunetelor, a melodiei – v. armonie (I)], s. se compune din cele patru tetracorduri* dorice notate, îmbinate astfel: I și II, II și IV unite (v. conjunct*) printr-un sunet comun (synaphé)*, dar și II și III despărțite (diazeuxis)* printr-un ton*. Sunetul la grav adăugat (proslambanoménos) completa sistemul, în plus, peste tetracorduri. Structura s. este prezentată în tab. Din punct de vedere gramatical, denumirile sunetelor sunt adjective, subînțelegându-se că determină substantivul khordé „coardă”, care nu se scrie. Aceste adjective indicau, după natura lor tehnica de execuție la kithara sau poziția sunetelor în tetracord sau în întregul sistem. S. era numit și ametabolon, deoarece nu permitea schimbări de mod (metabole*). Pe lângă acest sistem, care era cel mare, exista sistemul perfect mic, numit și metabolon, format din 11 sunete numai cu synaphé, fără diazeuxis. Aici, în tetracordul I (synemmenon „fără nume”), deasupra sunetului mese se afla sunetul trite synemmenon la distanța de un semiton (actualul si bemol, în loc de si). Unirea acestor două sisteme, perfecte, mare și mic, ducea la un sistem de 16 puncte, permițând, cum s-ar spune astăzi, trecerea din la min. în re. min. și alte schimbări de mod (metabolon). Nu se știe dacă pentru si bemol s-a introdus o coardă în plus sau dacă nu se cobora cu un semiton sunetul coardei care-l dădea pe si (paramése). Ambele sisteme erau bazate pe tetracorduri dorice, care aveau în antic. importanța gamei majore moderne. Model al ansamblului de moduri (I, 1) gr., s. avea o dispunere descendentă a tetracordurilor înlănțuite. După Aristoxenos din Tarent (sec. IV î. Hr.), s. poseda ca centri polarizatori pe cei trei la și în special pe cel din mijloc (mese), care avea însemnătatea actualei tonici*, fără însă, desigur, a i se atribui funcțiile respective.