sușigát, -ă, sușigați, -te, adj. (reg.; înv.) Lipsit (de ceva): „Casa noastră-i sus, la șatră / Și de multe-i sușigată; / Și de pâine, și de sare / Și de câte-s pe sub soare” (D. Pop, 1970: 176). – Din magh. szükséges „necesar” (Țiplea, 1906); din susig „lipsă” (MDA) + suf. -at.