*superiór, -oáră adj. (lat. superior). De sus: partea superioară. De un grad înalt (pin aluz. la coloana de mercur, care se suĭe la căldură): temperatură superioară. Fig. Maĭ mare de cît alțiĭ în talent, rang, merit, forță: om, talent, funcțiune superioară. De calitate deosebită: marfă superioară. Ofițer superior, maĭor, locotenent-colonel, colonel. A fi superior evenimentelor, a le înfrunta cu curaj. S. m. Maĭ mare în funcțiune: a te supune superiorilor tăĭ (V. subaltern). Șef de mînăstire saŭ de comunitate religioasă, stariț. Adv. În mod superior. - Nu zice a fi maĭ superior de cît altu, ci a fi superior altuĭa!