Sultana Deși prenumele feminin Sultána, mai puțin folosit astăzi decît în secolele trecute, corespunde perfect subst. sultană, folosit în trecut pentru soția sau fiicele unui sultan, numele nu este o creație românească, ci un împrumut din neogreacă (fie direct, fie prin intermediar slav de sud). Încă din sec. 16, în documente încep să apară masc. Sultán, Soltán (de aici toponimele Sultănești, Soltănești), nefiind exclus ca în anumite cazuri să avem de-a face cu o poreclă românească, formată de la subst. sultan; pentru forma de feminin, proveniența străină este probată însă de prezența inițială a numelui în familiile domnitoare din epoca fanariotă. În ceea ce privește originea și semnificația cuv. sultan (tot de aici este format și numele grecesc), se impune referirea la termenul arab sultan „putere, stăpînire, rege” (folosit ca titlu al suveranilor turci pînă în 1922 iar, în unele țări arabe, și astăzi) a cărui origine pare a fi arameeanul salita „a stăpîni, a conduce” ☐ Magh. Zoltan, Zoltana, Szultana, bg. Sultan, Sultana.