sudalmă, sudalme, sudălmi, s.f. – (reg.) Înjurătură, ofensă, ocară: „Și-odată, când a fost Casa Dracilor mai plină de feciori și fete, acolo după miezul nopții, odată s-aud niște floșcoieli, țipotituri și sudălmi și vorbe spurcate, cum n-ai mai auzit în veci” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 146). – Din magh. szidalom „ocară” (influențat, probabil, de sudui) (Șăineanu, Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).