SUBORDONARE s. f. Acțiunea de a subordona și rezultatul ei; dependență. ♦ (Log.) Raport de concordanță între două noțiuni, de la noțiunea subordonată (specia) la noțiunea supraordonată (genul). ♦ Raport sintactic între două elemente lingvistice (cuvinte, construcții, propoziții), dintre care unul depinde din punct de vedere gramatical de celălalt. ♦ Raport de ierarhie între organele puterii de stat sau între cele ale administrației de stat, ori între acestea și organele puterii care le-au ales, în temeiul căruia organul superior îndrumă și controlează activitatea organului inferior, putând să le anuleze actele ilegale. – V. subordona.