stăpânie, stăpânii s. f. (Înv.) Stăpânire, suveranitate; domnie. ♦ (La pl.) Numele uneia dintre cele nouă cete ale îngerilor, care, împreună cu domniile și cu puterile, alcătuiesc treapta a doua a ierarhiei lor, făcută de Dionisie Areopagitul. Stăpânesc peste popoare și sunt înfățișați în iconografie îmbrăcați în mantie, peste care poartă o tunică până la genunchi, și țin în mâna dreaptă un toiag cu cruce la vârf, iar în stânga globul pământesc cu monograma lui Iisus Hristos. – Din stăpân + suf. -ie.