STÎRCI, stîrcesc, vb. IV. 1. Refl. A se ghemui, a se strînge ghem, a se zgîrci, a se închirci. Tremurau de frig de le clănțăneau dinții în gură... Se stîrciseră de se făcuseră covrig de frig. ISPIRESCU, U. 87. Trage un vînt rece «de ustură»... Eu mă stîrcesc într-un colțișor fără de a crîcni. RUSSO, O. 152. 2. Intranz. A sta nemișcat așteptînd, a aștepta mereu; p. ext. a cerși, a se milogi. Îl cunoșteau acum toți de cînd stîrcea pe la uși. C. PETRESCU, C. V. 127.