stîlp m. (bg. stŭlp, stŭlb, d. vsl. stlŭpŭ, stlŭbŭ, slŭpŭ, stîlp; ung. oszlop). Coloană (de zid, marmură, metal ș. a.): stîlpiĭ uneĭ bisericĭ. Par (stobor) gros care susține ceva: stîlpiĭ garduluĭ. Fig. Om pe care se sprijină alțiĭ, sprijin: stîlpu familiiĭ, partiduluĭ, țăriĭ. Loc de prohodire (V. pod). Pl. Cele patru evangheliĭ. Iron. Stîlp de cafenea, de berărie, om care-și petrece timpu tot în cafenea, în berărie. V. stanog.